Te invit la o cafea! Eu, tu și… Tucano Coffee!

Când m-a chemat să bem o cafea, nu am înțeles prea bine de ce. Nu ne mai văzusem de mult timp. Poate asta să fi fost motivul? Au trecut câteva luni bune de când nu am mai întâlnit-o pe Deea, așa cum îi ziceam Andreei, o bună prietenă cu care ieșeam destul de des prin oraș la un moment dat, iar acum tocmai ce mă invitase la o cafea.

In fine, ajung la cafeneaua cu pricina, care e mai mult decât o cafenea, e un concept tare mișto, cu elemente hippie și rock n roll, ceva legat de Africa și Kenya. Super tare! Dacă nu ai fost, încă, îți zic aici că se numește Tucano Coffee, și e chiar în București, asta ca o paranteză, iar fiecare Tucano din ăsta are un nume şi temă proprie, dar păstrând spiritul, ca să zic aşa LOVE. PEACE. COFFEE

Cum ziceam, ajung la această înteresantă cafenea și mă întâlnesc cu Deea. Mă aștepta, deja, la o masă micuță, pe o canapea. Da sunt și canapele, și scaune de tot felul, un aer pestriț, colorat frumos și liber.

O întreb de ce m-a chemat aici, pentru că trebuia să recunosc că nu mai fusesem. Văzusem cafeneaua de nenumărate ori dar nu mă oprisem. Era oarecum ilogic că mă chemase la Tucano, pentru că atât eu cât și ea aveam viețile prin alte zone ale Capitalei.

Deea îmi zice să stau chill, să bem o cafea să mai povestim și o să-mi zică de ce m-a chemat. Ceea ce am şi făcut. La un moment dat, însă, mă ia de mână, și mă duce într-un loc apropiat de pe terasă. Un locșor lipsit de mese și scaune. Imi oferă două perne, pe care le pune pe podeaua din lemn și imi face semn să mă așez. Așa jos? Hmm…

Stăm amândoi pe perne și sorbim din cafelele servite în niște cești uriașe, supradimesionate față de ceea ce știa eu, bineînțeles. În momentele de liniște dintre noi, când nu ne mai spuneam nimic, savuram cafeaua și mă uitam la tot felul de desene ce erau pictate pe terasă peste tot. Interesantă abordare.

Deea țășnește din nou după un timp, se ridică în picioare, mă ia de mână, iar, și îmi zice să merg cu ea. Intrăm inauntru și se oprește imediat cum intrăm. Observ barul, de la care comandasem mai devreme. Deea, imi face semn să mă uit mai atent în jur, să las barul.

Ce-are fata asta? Nu e pe craca ei? De ce se comportă așa? Nu era așa, nu o știam așa ciudățică! Mă uit cu o față întrebătoare la ea. Nu zice nimic, îmi zâmbește și mă duce prin toată cafeneaua. Prin fiecare cameră. Era destul de dimineață și încă nu erau mulți oameni, așa că ne-am putut plimba în voie.

După toată aventura asta prin ”țara cafenelei”, mă întreabă:

– Ce zici?
– Păi, ce să zic? E frumos, îî zic.
– Atât? Ce simți? Ce ai simțit legat de locul ăsta?
– Păi… e diferit, e altfel decât orice am văzut și expermientat până acum!

Bun, am căzut de acord că experiența asta cu cafeaua, cafeneaua, desenele, felul în care este așezat mobilierul, atmosfera, muzica, formau un mix de un vibe aparte, ce te făcea să te rupi de tumultul orașului, deși eram chiar acolo, în centru. Te făcea să visezi, să te joci cu emoții pe care le credeai pierdute pe undeva în neantul timpului aruncat în nesfârşitele cozi de la semafoare, în aglomerația insuportabilă a Capitalei, printre picioare grăbite, printre oameni ce nu văd decât aceeași direcție zi de zi, din ce în ce mai grăbit, cu fețe ce exprimă din ce în ce mai puțin.

Cafeneaua asta, mă jur, făcea cumva să mă simt altfel, să mă joc din nou, să desenez cu energii numai de mine știute. Nu, nu cred că Deea imi pusese ”ceva” în cafea, ci pur și simplu, mă pusese pe mine acolo, în lumea aia.

Deea se uita cu ochi mari la mine, sclipeau ca niște luminițe de Crăciun. Zâmbetul ei completa, cumva, peisajul în care începeam să mă desprind de pământ.

– Ce zici, te bagi să avem propriul nostru loc exact ca acesta?
– Mă bag, cum să nu? răspund așa într-o doară, neștiind încotro bătea, eram încă sub influența benefică a acelui loc.
– Nu, nu înțelegi! Vreau să avem propria nostră cafenea! Exact ca asta! mă scutură mai tare, Deea, pentru a mă trezi un pic la realitate.

– Ce zici tu, acolo? mă trezesc întrebând ceva ce era de la sine înțeles.
–  Zic, să ne asociem, să ne deschidem propria noastră cafenea, franciza Tucano Coffee! Ce nu înțelegi? Tu vii cu o parte din bani, eu cu o parte, luăm franciza, și cât ai zice Tucano, avem propriul loc de evadare. Pentru noi și pentru alții ca noi. Și crede-mă că suntem mulți, noi cei ce vrem să evadăm.

– …?! mă uitam cumva într-un amestec de euforie și turtit de niște cuvine ce veneau ca un tăvălug peste mine, aruncându-mă în tot felul de stări pe care voiam să le gestionez, dar nu-mi ieșea.
– Hai, Mandache, trezește-te! Venim cu banii fifty-fifty, cum zice poetul. Cu nici 120 de mii de euro putem avea oaza asta de relax. Bine, nu asta, dar o alta exact pe același concept! Hai, că-ți mai dau o cafea să-ți revii.

Păi bine, mă, ce-mi făcuse Deea? Adică nu ne mai vedem de atâta timp, și când ne vedem îmi aruncă d-astea grele? Bine, probabil știa că tot căutam să-mi fac un business, dar nu mă regăseam în niciunul, deși mai experimentasem câte ceva. Acum, însă, pentru prima dată rezonam, cumva, cu viitorul meu business. Al meu și al Deei.

A, probabil te gândești că între mine și Deea a fost ceva mai mult decât o prietenie cândva. Nu greșești, a fost ceva. Cu pasiune, cu dragoste din aia limitless. Undeva, însă, s-a rupt. Am rămas însă atârnați într-o prietenie dn aia pe care n-o înțelege nimeni. Probabil o pot înțelege doar cei asemeni nouă. Puțini, foarte puțini. Dar, nu despre asta era vorba aici.

Gustul cafelei proaspăt măcinat, de o aromă pe care nu am mai simțit-o până acum, mă trezise la realitate şi ceva îmi spunea că mă aflam într-un nou moment Zero, un moment în care deciziile pe care le voi lua îmi vor schimba viața.

Premisele erau foarte bune. Sa iau un tip de afacere care s-a facut şi are succes, fiind deja testat in mai multe locații din țară, este mult mai uşor de gestionat. Practic, vin cu banii, iar tot know-how-ul este disponibil, oamenii sunt lângă tine ca să te ajute, să vină cu sfaturi şi idei. Locația ți-o alegi tu, dacă doreşti, mai ales dacă ai un vibe aparte cu un anumit loc. Aş fi vrut sa încep un business nou, am mai facut-o. E greu. Este foarte greu să faci business luând-o de la zero, fără nimic, fără istorie, fără renume. Este frumos să creşti, să reuşeşti, să te implici şi să vezi ce culegi.

Riscul este foarte mare, din păcate. Piața afacerilor din România este foarte ciudată şi câteodată trebuie să iei nişte decizii pe care nu le-ai fi vrut luate, ca să te menții pe linia de plutire. Am avut mulți prieteni entuziaşti, încă am, dar deciziile de business pe care le credeau bune, salvatoare, n-au făcut decât să le îngroape afacerile.

Dacă nu vii cu o idee de afacere foarte bună, ceva de nişă, pe care alții nu îl au sau îl fac prost, iar tu venind cu energie nouă pozitivă, să reuşeşti sa creşti rapid, nu merge. De aceea este recomandat să priveşti cât mai obiectiv, să observi  francizele de succes, ar putea merge mult mai bine, ți-ai amortiza investiția rapid, şi ai avea parte profit într-o perioadă de timp foarte scurtă. Chiar calculată real, pe baza business-ului deja testat.

Deea zicea bine şi privind prin aburii cafelei ce o aveam în față, o nouă perspectivă, un nou viitor mi se clădea piesă cu piesă, desen după desen, îndrăzneam să visez din nou, să respir, să-mi imaginez o lume colorată şi aromată, cu accente de relaxare şi energii pozitive.

De altfel, felul în care procedase Deea cu mine, să mă pună față în față cu business-ul, să îl simt, să fiu parte din el, chiar ar fi putut plusa și să fi mers într-o mic trip prin țară în toate locațiile Tucano Coffee, dacă nu aș fi percutat din prima. Părerea mea este ca atunci când începi un business de franciză, să-l simți, să fi acolo cu el pentru un timp, să vezi cum este, dacă ți se potrivește, pentru că dincolo de banii care-ți vin, să-ți facă plăcere ceea ce vei face împreună cu oamenii din jurul tău. Despre asta este vorba, până la urmă:  Love. Peace.Coffee. 🙂

Articol scris în fața unei cești de cafea, pentru SuperBlog 2017 și Francize.ro