Înainte să citești această poveste reală pe care am trăit-o, te anunț că dacă povestești pe scurt ceva, o amintire frumoasă, o experiență dintr-o călătorie, ai șansa să câștigi un premiu de la momondo în valoare de 500 de euro (în bilete de avion) sau unul dintre cele 5 vouchere de călătorie în valoare de 50 de euro, în secțiunea de comentarii de mai jos, te rog. 🙂
Când am văzut bucuria din ochii ei, mi s-au umplut instant și mie ochii de lacrimi și fericirea-mi pulsa-n vene la un nivel pe care nu-l mai cunoscusem. Mă strângea de mână, emoționată fiind. Am luat-o în brațe și am simțit un alt moment unic, singular în felul lui, pe care l-am pus alături de celelalte momente magice acolo… în suflet. Eram cu Alexia, fata mea.
Priveam împreună spre înainte, un tărâm de basm ni se așternea la picioare. Unul cât se poate de real. Eram, atât eu cât și ea, pe cale să aflăm povești, să ne întâlnim cu personaje de basm, să dăm mâna cu ele, poate chiar să călătorim împreună, să povestim, să zâmbim și să facem multe fotografii pe care să le privim peste ani și să ne reamintim, să retrăim…
Pentru a păși în această zonă atemporală, îți trebuie puțin curaj, pentru că tremurul corpului, încărcat de adrenalină, te ține cumva pe loc, deși îți dorești cu toată inima să pui un picior înaintea celuilalt.
Alexia avea 4 ani și jumătate atunci când am mers împreună la… Disneyland Paris pentru prima dată. Tati, mami și ea. Este mai mult decât o poveste de familie pentru că…
Este povestea lui Pentru Prima Oară. Pentru că pentru mine, Alexia și soție, chiar au fost niște chestii care s-au întâmplat pentru întâia dată: călătoria într-o altă țară, primul zbor cu avionul, primul ALT metrou și Tramvai decât cele din RO, primul KFC mai altfel decât al nostru, primele astfel de sentimente și emoții, contactul cu altă cultură, alți oameni, mulți străini etc.
Totul a început cu o inimă strânsă privind zborul cu avionul, chiar dacă zburam cu o companie franțuzească emoțiile erau intense. La fel și engleza lor franțuzită. Noroc că știam și o boabă de franceză, dupa niște ani în școală. Și rusă, dar aia nu m-a ajutat atunci. 🙂 Ulterior, pe la bulgari, desigur
Nu are rost să mai amintesc că în timpul zborului pe o aripă era Bruce Willis și încerca din răsputeri să țină avionul stabil, să nu mai ”turbuleze” atâta, în timp ce pe cealaltă aripă era Mickey și Donald, prostindu-se aiurea, aruncând cu tot felul de obiecte în motorul avionului. Niște inconștienți!
M-am liniștit puțin când am văzut că dinspre cabina piloților ne-au făcut cu mâna Mel Gibson și Tom Cruise. Ah, eram ok, pe mâini bune. Liam Neeson, care se tot plimba pe culoarul avionului aproape că nu mai conta. Chiar a deschis geamul avionului la un moment dat și le-a zis ălora mai zăpăciți să lase motorul în pace că ”se sperie nenea ăsta”, arătând spre mine. Am scos limba la el. Pe cine face el, nene?
Nu zic, o fi fost și de la sticluța de tărie băută în Aeroportul H. Coandă, dar nu fusese o cantitate prea mare, totuși. Iar Liam Neeson, zic că ține la băutură, nu ca mine. 🙂
Ajunși zona în care ”furculision” nu mai înseamnă ”furculiță”, pe aeroportul Charles de Gaulle adică, trebuia cumva să luăm un tren, un metrou, un RER… nu mai știu. Cert era faptul că voiam abonament pe 4 zile, cât dura tripul nostru în Paris. La casele de bilete era ceva ce îmi părea cunoscut. La fel de aglomerat ca pe DN1 în week-end, numai că fără mașini. 🙂
Ne-am șocat și ne-am așezat umili la coadă, sperând ca sejurul nostru în Paris să nu se consume acolo. Nici nu ne așezasem bine, că văd că mă trage cineva de mână, făcând un semn să o urmez. O femeie. Ușor mulatră. Să mor, nu o cunoșteam! Nevastă-mea încruntase din sprâncene deja.
Am mers toți trei după ea. Ce să vezi? Ne băgase în față, dar la o altă casă. Aaa… eram cu cea mică după noi și nu era nevoie să stăm la aceeași casă! Asta era ceva nou pentru noi. Mirosea a civilizație, un alt nivel.
Ne-am cazat în hotelul nostru din Zona 1 a Parisului, adică extrem de central, cu alte cuvinte și am colindat împrejurimile. Ne-au ieșit în cale, aproape fără să ne dorim asta: Tour Eiffel, Catedrala Notre-Dame și Luvrul. Nu puteam să mergem în prea multe locuri pentru că Alexia era micuță. Chiar și așa a făcut față la lungile plimbări, seara căzând lată în brațele mele prin metrouri.
Emoție, suspans, temeri amestecate cu griji, bucăți de fericire, fotografii la fiecare colț de stradă (aveam DSLR pe atunci, un Canon, în vremea când smarturile de-abia ajunseseră pe la Android Froyo sau ICS, adică 2011).
Fii-mea, așa micuță cum era, a fost foarte impresionată de cele trei obiective turistice atinse, probabil și din cauza porumbeilor pe care-i hrăneam cu mâncare specială cumpărată dintr-o piață de lângă Notre-Dame. Da, cred că asta era! 🙂
Povestea începea să prindă contur și așteptam ziua în care magia urma să ne copleșească. Da, Disneylandul! Un vis de-al meu, din copilărie și un pic mai apoi prin anii ‘90 când era revista Mickey Mouse (se găsea pe la tarabe și la Poștă), în care erau tot felul de benzi desenate.
Visul fii-mii era deja realitate, ea nici nu apucase să-și dorescă, practic, pentru că deja se întâmpla. Visul meu îl trăiam prin ochii ei, prin zâmbetul ei și prin faptul că eram toți trei ACOLO!
Și dacă tot aveam o experiență frumoasă în Paris legată de case de bilete, cele de la Disneyland erau goale la deschidere, înaintea noastră fiind un grup de vreo 6-7 persoane adulte, care beneficiind de o ofertă, primiseră un bilet pentru copii gratis. Copii nu aveau, așa că s-au întors spre noi și spre fii-mea. BAM! WOW! Așa am scutit 50 de euro pentru un bilet, rezultând mai mulți bani pentru suveniruri. Mulțumim, deci! 🙂
Povestea se derula frumos și se deschidea, acaparându-ne în totalitate de cum am pășit pe Main Street, cu ochii pironiți în depărtare spre Castelul Frumoasei Adormite. Am închiriat un fel de căruț pentru copii pentu a avea un suport pentru bagăjele și, bineînțeles, pentru Alexia.
Mickey Mouse tocmai ce ieșise să ne întâmpine. The Real One, nu unul cu un costum ponosit și cu fața stâlcită. ERA MICKEY! A meritat să stăm la o coadă vreo 40 de minute, pentru un autograf, câteva fotografii și multă-multă emoție.
Povestea noastră, cumva atemporală, am savurat-o prin tot felul de atracții specifice vârstei fii-mii: un pic de FrontierLand și AdventureLand ca să ne pregătim pentru… FantasyLand, de fapt.
Am căutat dragoni și prințese prin Castel, zmei și pitici, ne-am rătăcit prin Labiritul curioasei Alice, am dansat prin ceștile de ceai și am călărit inorogi în caruselul lui Lancelot, am văzut întreaga lume dintr-o bărcuță prin It’s A Small World etc.
Sfârșitul poveștii noastre era anunțat de Parada Personajelor Disney, care se întâmplă la sfârșitul zilei, cu acele binecunoscute care alegorice specifice basmelor. Aglomerație mare și fii-mea cățărată pe umerii mei pentru a vedea show-ul ce trecea la nici 4 metri de noi.
Pentru că mai aveam încă un parc în ofertă (Studiourile Disney) ne-am decis ca la final să petrecem ultimele două ore acolo. Alte experiențe, bonus alte frumoase amintiri și lacrimile fii-mii de la final, mai de oboseală, mai de părere de rău că se desparte de acel târâm magic. Lacrimi de bucurie, de fericire copilărească la care participam și eu cu un nod în gât, îmbrățișând-o.
Partea frumoasă este că peste vreo doi ani, în 2013, urma să retrăim povestea Disneyland Paris. Un pic la alt nivel, în care am inclus alături de fii-mea chiar și experiențe STAR WARS, având aproape 7 anișori. 🙂
CELE MAI IEFTINE zboruri cu avionul le găsești cu ajutorul celor de la MOMONDO, ia-o ca pe o recomandare, mai ales că nu costă nimic, este un motor de căutare ale celor mai ieftine destinații în care vrei să ajungi. Mai multe detalii în clipul video făcut de mine:
Nu uita să lași un comentariu mai jos cu o povestioară de-a ta dintr-o călătorie, ai șansa să câștigi un premiu de la momondo în valoare de 500 de euro (în bilete de avion) sau unul dintre cele 5 vouchere de călătorie în valoare de 50 de euro.
Fotografii de pe profilul meu personal de facebook.
Articol scris cu drag pentru Spring SuperBlog 2018.
1 thought on “Emoție, bucurie și zâmbete de fericire la Paris”