Am primit un fel de leapșă de la BCR și Blogal Initiative (furnizor 2.0 de mare angajament in social-media) pe care, parcă fără să vreau, mi-o asum și o iau în serios (fără ”pe ouate” sau ”pe cățărate”, că altfel nu scriam despre):
Ce am făcut cu primii mei bani economisiți?
Ei bine, în copilăria-mi care-mi pare din ce în ce mai departe – și chiar așa este – sincer, nu prea aveam ce face cu banii. Aveam la bani de mă enervau! 🙂 Nu prea aveai ce cumpăra, pe bune! Nimeni nu-și dorea să aibă același joc cu pioni de în dublu exemplar, ori același model minge (bine, aici mai merge că se spărgea destul de repede) mingea ”de 35” era baza (adică era 35 de lei, mai era și ”de 19”, dar aia era mai mult de volei).
In schimb bucata aia de comunism pe care-am prins-o, nu a fost prea scary în ochii mei de copil visător, cititor de Jules Verne (da, am prins vreo 9 ani de ”Epocă de Aur”), chiar m-a ajutat să-mi exersez imaginația la maxim, ajutat fiind și de vestitul teatru radiofonic ori de discurile de vinil cu povești puse la pick-up-ul Pacific. Oh wait, mă năpădesc deja amintirile…
Acum, dacă este pe adus aminte ce am făcut cu primii mei bani strânși, trebuie să las deoparte țeava cu cornete, crăcanul cu ”invizoace” și privitul la poveștile de pe diafilm. Ring a bell, ceva dintre astea? Nu? Dă-i un Google, că eu chiar vreau să-ți povestesc ce mi-am luat cu primii bani economisiți mai ceva ca bunicuții care puneau deoparte la CEC.
Despre cum am dansat prima dată cu o fată,
ce cărți citeam și ce fumam mâncam 🙂
Acum fie vorba între noi, cei mai mulți bani strânși îi aveam de la bunicul meu care avea niște stupi de albine, și chiar dacă locuiam în București, el găsise un loc mai spre marginea Capitalei pentru ei, iar eu ajutându-l pe-acolo, când mai vindea câte un borcan de miere, aveam și eu partea mea, că nu eram genul trântor, da? Bâzzz! 🙂
Din ce îmi aduc aminte, primele lucruri care au contat la fericirea mea ieșită din comun(ism), pe care mi le-am achiziționat (cu acordul părinților, deigur) au fost, exact în ordinea asta: un pachet de țigări Bucegi, unul de Mărășești, o România Liberă, o duzină de chibrituri, Almanahul Copiilor și zece înghețate Sport. 😉
Glumesc, desigur, dar ”amintirile mă chinuiesc, amintirile mă răscolesc”, iar aia cu înghețatele și almanahul chiar e adevărată. În fine, cele care au contat și m-au făcut să zâmbesc larg ca un adevărat Șoim al Patriei și viitor Pionier, au fost… (sunete de tobe, vă rog) o tabără de 12 zile în vacanța de vară undeva pe lângă Pietroșița, în Tabăra de elevi Căprioara, prima mea tabără. Tocmai ce terminasem clasa I.
O tabără foarte dragă mie, care cred că fusese la un preț de aproape o mie de lei, nouă sute și ceva, din ce îmi aduc aminte. În timp ce un salariu normal cred că era aproape 2000 lei pe lună. Hmm, cam ca acum, numai că acum nu-ți ajunge de mai nimic. Atunci îți ajungea pentru că nu aveai ce să cumperi, cum ziceam. Da, tabăra în care am dansat prima dată cu o fată. Da, erau și fete! 😀
DAR, înainte de tabără, mi-am luat un super-mega-gadget, după care mai mult ca sigur că Steve Jobs s-a inspirat mai târziu, a tras cu urechea sau l-a butonat înainte de a face vestitele device-uri Apple și Mac. Well, e în imaginația mea și asta, dar… cine știe?
Nu, nu era un walkman (prin 1990 mi-am luat unul,) dar era pe aproape, oarecum. Era un radio portabil.
Era un Radio RIC 3! Alb!

Ce era un Radio RIC 3, mai exact?
Conta că era ALB?
Mi-aduc aminte că am lăcrimat de bucurie că am reușit să-mi iau unul, nu erau prea multe pe piață, iar RIC 3-ul era destinat exportului. Ric 1 și 2, era pentru noi, mai pe low-cost așa. Ric-ul era un radio micuț, de buzunar, cu cască de ureche, nu cu difuzor încorporat.
Nu avea decât bandă AM (UM1 și UM2, la noi) și nu FM sau UUS (ultra-ultra-scurte, cum i se zicea ”pe românește”), dar era de ajuns pentru mine pentru a asculta pe stradă șlagărele Didei Drăgan, Corinei Chiriac sau ale lui Marius Țeicu ori Cornel Fugaru. Sublim! Iar dacă mai băgam și câte un Ilie Dobre sau Sebastian Domozină când erau meciuri la ”Fotbal Minut cu Minut” mă imaginam pe stadioanele din țară., chiar dacă stăteam în fund pe un trotuar prăfuit și numărându-mi surprizele de la gumă, cu mașini sau fotbaliști.
Eram tare mândru de RIC 3. Era foarte mic, funcționa cu o baterie tip AA de 1.5V, avea un buton de volum în două trepte și era ALB! Alb, exact ca produsele Apple. Vezi asemănarea? Bine, ăsta de era pentru export și se mai găsea și în alte culori: roșu, verde, negru și albastru.
DAR albul era mișto de tot. Se vedea bine purtat la pantaloni, peste tricou, pentru că avea și clemă de prindere, da? Acum, trebuia să te mai și poziționezi, să cauzi undele ca să prinzi mai bine postul, dar asta cred că era ca un fel de Pokemon Go pe ”neve”, să prinzi semnal bun era o provocare. Nu de puține ori, poposeam în salcia de la capătul străzii sau pe o magazie de lângă casă, parcă îmi vine și acum în minte mirosul de smoală încinsă de soare.
Cam așa a fost cu primii bani economisiți care char au contat. Pe urmă au mai fost și altele: bicicletă Pegas Practic (bleu, pliabilă) ce a dat startul pedalatului excesiv, revistele de benzi desenate Rahan (cumpărate de la cineva care le aducea ”de afară”) cu un personaj ce aducea mai mult a fetișcană, timbre și clasoare pentru mai face un schimb cu alți pasionați, diafilme noi pentru proiector când ne strângeam mai mulți copii și făceam binging pe întuneric proiectând povești nemuritoare, dar și ceva cowboy, indieni și soldați din plastic cu care duceam niște bătălii ca-n seria aia de filme românești western cu ardeleni și alți ”mărgelați”. 😉
Cam așa am fost îndrumat de cei din jurul meu, de împrejurările istorice și sociale în a-mi cheltui bănuții agonisiți de pe ici și de pe colo. Nu regret nimic, dar azi în plină nebunie a consumersmului și reclamei, trebuie să fii cu cumpătat dacă nu vrei să stai cu pușculița goală mai tot timpul.
Mai jos avem niște Tips&Tricks de la Școala de Bani (BCR):
Despre cum să gestionezi un buget,
chiar dacă ai între 7 și 14 ani (powered by BCR)
E musai să înveți să ții banii lângă tine și să-i investești cu cap în ceva care contează sau care va conta peste timp. Drept urmare chiar aplaud și felicit inițiativa celor de la BCR care au mers mai departe și anul acesta (după succesul din 2017) cu proiectul Școala de Bani pe Roți – proiect de educație financiară, itinerant, care îi încurajează pe copiii cu vârste între 7 și 14 ani să învețe cum e cu mersul banilor prin lume. cum să facă economii și cel mai important, după părerea mea, cum să gestioneze cât mai eficient un buget.
Jocurile de educație financiară au loc în camionul FLiP, amenajat ca și ca loc de joacă dar și de curs. Practic, grupuri de câte 15 elevi petrec o oră și jumătate în FLiP cu traineri specializați pentru a învăța noțiuni financiare de bază. 🙂
Mai mult, dacă te înscrii în FLiP Your Story poți câștiga o bicicletă Pegas ca a mea. Nu chiar ca a mea, dar tot Pegas se numește. Înscrieri până pe 29 iunie, dar chiar dacă nu câștigi, nu-i bai că vei ști cum să drămuiești banii pentru a avea bicla ta. 🙂
Las mai jos un clip cu Psihotrop (băiatul ăla care mai cântă cu Bean de la Subcarpați și-n Frații Grime și care-i bun de tot pe freestyle hip-hop) care a lansat un fel de imn FLiP, și la care i-aș fi dat un răspuns pe măsură, un battle, dacă aș fi avut mai mult timp la dispoziție.
Aia e, data viitoare! Acum, fuguța la înscrieri, să n-avem abțineri. 🙂
1 thought on “Cum mi-am cumpărat primul Gadget românesc al anilor `80!”