Am plecat în Făgăraș, o să vă trimit vedere

Camera de filmat? Gata! Baterii încărcate? Pregătite! Rucsacul cu haine și alte accesorii? E gata de ieri! Piolet, parazăpezi? E, na! E vară, ce naiba! Bilet de avion? Ce? Ce bilet de avion? Nu plec în Everest sau Anapurna, plec undeva unde n-o să crezi niciodată că poți face turism extrem, dar și extrem de frumos, pitoresc.

Nu zic, îmi fac cu ochiul si Nepalul, și Ushuaia care este la capătul lumii, și safariul prin Africa, dar până acolo vreau ceva pentru sufletul meu, vreau turism de aventură, câteva excursii în munții României. De ce?

Ia mai gândește-te un pic. Este de-ajuns să închizi ochii și să simți că aparții acestor locuri DAR nu ai ajuns să le cunoști îndeajuns de bine. Mai mult, poate că nu ai ajuns în colțuri din țara asta care sunt de un farmec aparte, de o unicitate și o frumusețe cu un gust special.

Incă mai avem tradiții, sunt pe ducă, se pierd încet, dar încă mai sunt pe ici, pe colo. Mai avem, încă, bătrânii satului în sate risipite, sate uitate, sate cu doar câțiva locuitori. Au poveștile lor.

E musai să mergi, să o iei la pas prin țară, sa alegi un loc astăzi, un loc mâine, un alt loc poimâine și să explorezi, să te documentezi, să întrebi, să cauți si să găsești acea bogătie a locului în care te afli. Va fi hrană pentru suflet, pentru ochi, pentru minte, pentru energia pe care ți-o dă și pe care o vei da mai departe altora.

De-aceea am ales să plec mai întâi într-un loc în care încă nu am reușit să ajung, spre dezamăgirea mea. Da, sunt dezamăgit de mine. Am reușit ca încă din școala generală sa ajung prin munți, cu tabere și excursii.

Apoi anii de liceu m-au împins mai departe, m-au făcut sa explorez munții mei de suflet, Bucegii, despre care am citit multă istorie, cărți din bibloteci uitate, scrise de alpiniști ce astăzi sunt uitați, de oameni ce au pus umărul sa marcheze poteci, sa le întrețină, să denumeasca locuri și să le facă celebre si accesibile oricărui turist ce își doreșțe o experiență pe munte.

Din păcate nici cabanele nu mai sunt. Nu mai sunt fizic. Au pierit, s-au schimbat sau… pur și simplu nu mai sunt. Ai simțit vreodată bucuria întâlnirii unei cabane după un urcuș extrem de greu sau după un drum lung, pe jos, prin întuneric sau zăpadă?

Iar cabanierul să te aștepte cu un ceai cald, cu o glumă care să te facă sa uiți greutatea bocancilor și a rucsacului? Să pregătească cele mai confortabile paturi din lume și cel mai bun vin fiert pe care l-ai băut și pe care o să-l bei vreodată? Să cânți, pur și simplu, cu gura, alături de alți necunoscuți, chiar dacă vocea ta răsuna ca o moară hodorogită de timp?

Probabil ca puține astfel de locuri au mai rămas pe la noi, puțini astfel de oameni, dar simt și știu ca suntem totusi pe un trend ascendent, pe o revigorare a acestor elemente ce puse laolaltă vor reclădi amintiri ca cele de odinioară, dar păstrând amprenta lucrurilor de astăzi.

Plec în Făgăraș. Da, pe munte. Vreau o ascensiune vf. Moldoveanu. Am fost aproape de el într-o iarnă de prin 1999, de Crăciun. Am ajuns până la Cabana Negoiu, acolo era totuși destinația finală. Totuși a fost punctul în care aproape ca am atins și Moldoveanu. Aproape. Era iarnă, totusi, și nu eram echipați pentru o astfel de ascensiune.

Acum vreau s-o fac, sa ajung până acolo. Îi am alături pe cei ce pot face posibilă o astfel de ascensiune, chiar dacă e ceva la o scara mult mai mică decât ce fac în alte expediții sau circuite (Everest Base Camp, Kilimanjaro, Aconcagua, Zanzibar, Mont Blanc etc.) și ma refer la cei de la Extreme Travel, cei ce vor să-ți transformi viața într-o frumoasă aventură prin excursii personalizate.

Așa va fi. Primul este Făgarașul. Vor mai urma apoi Ceahlăul, Parângul și Apusenii. GAta cu vorba ca am un tren de prins. Și la propriu, dar și la figurat.

Ca sa va fac pofta de mișcare, am să las câteva fotografii personale mai jos, dar și vlogul lui Alin Pandaru (Pandutzu), chiar aici:

 

 

 

 

 

Articol scris pentru SuperBlog 2018