A fost odată, ca niciodată…
Era liniște în casa noastră de pe strada Speranței. Nu, nu stăteam numai la parter, vorba cântecului (“Strada Speranței la parter…” Corina Chririac cânta pe a radiourile de odinioară), de fapt având casa în care ne mutasem de curând, avea chiar și etaj. Iar acum în prag de sărbători de iarnă arăta tare fain, tocmai pentru că avusesem grijă să o împodobesc cum se cuvine, beculețe pe casă și luminițe frumoase prin curte.
Era primul an, primele sărbători de iarnă, primii cozonaci, primul vin fiert, primele sarmale, primele emoții etc. în casa cea nouă. Mă opresc cu enumeratul pentru că aș putea s-o țin așa la nesfârșit. Forfota din casă se oprise de câteva minute și parcă prea era iniște. Multă liniște.
Eram cu fetele mele, adic[ soția și fetița noastră, Alexia, în vârstă de… “Șase ani! Da, atâta am. Sunt mare, la anul merg la școala aia serioasă de copii mari!” Da, Alexia tocmai își făcuse intrarea și ma oprise cu succes din gândurile mele pe care tocmai le împărtășeam cu voi, aici.
– Tati, spuse Alexia, în timp ce lăsam cana cu vin fiert din mână, știi ce ar fi tare de tot? Știi?
– Nu știu, dar probabil ca voi ști după ce-mi vei spune, nu? adaug eu zâmbind.
– Ești haios, tati, dar știi ce mă întrebam? Oare Moș Crăciun o ști el să ajungă la noua noastră căsuță? O fi ea pe strada Speranței, dar nici numărul nu prea ne ajută… zise Alexia, cu ochii în podea.
Intortocheate pot fi cărările Moșului, dar #credînmoșcrăciun
Da, era un pic ciudat, că deși stăteam pe strada mai sus amintită, numărul poștal era cum nu se putea mai nepotrivit: 13A. Da, ne salva A-ul ăla, dar și faptul că la treisprezecele curat, stătea vecinul, un pic mai ghinionist, se pare.
– Dar, eu cred că nu este nicio problemă pentru Moș, nu are cum sa fie, pentru că după cum bine știm, el are muuulte ajutoare de nădejde, iar la nevoie poate să-și pună o aplicație de navigație pe smartphone-ul lui, încerc eu să scap cu viață din capcanele fii-mii
– Crezi ca are smartphone? O avea și canal pe You Tube? De ce nu se face și el vlogger? Asa l-am putea vedea mai des, tot timpul anului, mai ales dacă mai face și câte un Live…
Aici mă închisese rău de tot. Na, ea chiar crește cu generația asta, iar micul meu canal de You Tube, pentru că sunt și eu în trend, nu avea cum să se compare cu unul al Moșului.
Chiar, dar de ce nu are Nea Crăciun canal de You Tube? Totuși suntem în 2018… hai, ca am luat-o și eu razna. Uite, că m-am dezmeticit din gândurile astea ciudate și nici ca mi-am dat seama când a plecat Alexia din fața mea. Ah, ce bun e vinul ăsta!
Ninge atât de frumos, de zici ca prea e clișeu…
Privesc spre fereastra și-mi dau seama ca ninge. Fulgi mari aleargă de bezmetici prin aer, pare un fel de leapșa din care se naște un peisaj, un calm de nedescris, un fel de zen absolut, daca exista așa ceva.
Bineînțeles că aud pași repezi pe scări, venea Alexia din camera ei de sus, cu ceva vești probabil despre vreun ursuleț care și-a pierdut vreo măsea, ori vreun unicorn căruia i-a pălit vreo culoare din curcubeul ăla din coamă. Ei, aș… mira-m-aș sa fie ceva “lumesc”.
Și contrar așteptărilor mele, o văd cu o caciulă-n cap, mănuși, fular și cizme, în rest fiind doar în pijama.
– Tati, hai repede afară, a văzut ce fulgi mari sunt? Sunt cei mai mari fulgi pe care i-am văzut vreodată! Cei mai mari fulgi de zăpadă din viața mea!
M-a rupt atât pe mine cât și pe mami, care se ițise și ea cu o mască d-aia de înfrumusețare, pentru față, de poate speria și cel mai aprig viscol. Mda, apăruse Grinch și nu numai ca apăruse în prag de sărbători, mă mai și însurasem cu… el 😀
Alexia trăgea de mine sa ieșim la fulgii ăia extraordinar de mari, tocmai când mă gândeam cum să fac ca îndoiala ei legată de Moșul care nu găsește adresa nouă, să nu-i întunece cumva bucuriile lui Decembrie.
– Haide, tati, haaai sa prindem fulgi cu limba! Ia-ți si tu ghetele și haaai afarăăă la zăăăpađăă… începu ea să cânte vestitul cântec, cu o voce tare zglobie și drăgălașă ce-mi înmuie și mai tare inima.
De inima mamei nu mai amintesc, se topise odată cu crema ciudată de pe fața ei, în timp ce o lacrimă se juca pe obrazul ei ce emana fericire sinceră. Tare frumos se întâmplă când se întâmpla lucrurile, iar dacă ești pe fază sa le guști, este cel mai frumos sentiment.
Am ieșit la prins fulgi cu limba, am făcut și vestiții îngerași în zăpadă, urmând ca a doua zi sa ne apucăm serios de făcut cel mai strașnic om de zăpadă văzut vreodată, cale de trei cartiere. Poate chiar mai departe de atât. Vom fi faimoși cu omul nostru, ce să mai…
Sfârșit.
Nu există sfârșit, ci numai început și bucurie sinceră
Ce? Sfârșit? Ah, dar nu v-am povestit cum a reușit Moș Crăciun să ajungă la noi, până la urmă, nu? Ei bine, ca să nu avem umbre de îndoială nici noi și nici Alexia, am reușit sa punem o vorbă bună chiar la Mos Crăciun în persoană, iar în seara zilei de 24 decembrie, celălalt miracol și prilej de bucurie al Crăciunului s-a întâmplat.
Am crezut atât de mult în Moș, încât antenele mele de tată blogger, s-au întins atât de mult și au luat o formă cu care au reușit să-l tragă de sanie și să-l facă să poposească preț de vreo oră, dacă nu mai mult.
Secretul succesului? #CredInMosCraciun iar dacă intri pe închiriazămoșcrăciun.ro vei rămâne mut de uimire când vei afla câți moși autentici pot exista, perfecți pentru a-i aduce acasă și a reuși să creați unele dintre cele mai frumoase amintiri ale copilăriei.
Așa cum susțin și cei din spatele proiectului, au niște moși atât de mișto încât ei nu devin Crăciuni doar în preajma sărbătorilor, ci rămân la fel de simpatici tot timpul anului, chiar dacă nu se îmbracă în roșu.
Am rămas cu “să fii pe faza să le gusti”, tare fain. Sa îți trăiască familia si sa fiți “pe faza mereu” !