Pe asta n-am înțeles-o, dar vreau să văd dacă tu, cel sau cea care citești, înțelegi.
M-am îmbrăcat în grabă, pentru că era musai să ajung la întâlnirea de afaceri de care uitasem. Aveam 15 minute fix să ajung iar singura variantă rapidă care-mi venea în minte era trotineta electrică care-mi făcea cu ochiul din hol. Trotineta mea din holul meu, ca să nu ne auzim vorbe, da?
Arunc pe mine un tricou nici așa. nici așa, nic prea-prea, dar nci foarte-foarte, o pereche dintre jeanșii de bărbați autentici, foarte masculini și virili. Da, exact din ăia care-s în trend acum, mai pe trei sferturi așa, cu glezna la vedere. Masculinitate dusă la extrem, bro!
Dau să ies cu trotineaua pe ușa scării blocului, când îmi dau seama că pielea de pe mâinile-mi cremuite, se zbârlește toată, mai ceva ca a Andrei la vestita emisiune, când are găina pe brațe. De la ce vă zbârliți, bre? A, de la frig, ok.
Fac cale întoarsă, doar cât să-mi iau ceva mai gros pe mine. Gros, nu grosolan, da? Imi trag pe mine un palton de bărbați. Atââât… Arăt bestial, awesome, mișto, cool, marfă, plin de swag. Nu contează că risc să mă agăț de toate mașinile din trafic, din cauză de vânt puternic și amărui, de trotinetă ce trotinește cu viteză colosală într-un trafic sugrumat.
Nu conteaza, cele 15 minute de glorie până la întâlnire, chiar vor fi de glorie. Glorie, mie, man sau Glorie Mielului, cum ar zice Teo.
Vruuum… cu trotineta nărăvașă. Bine, ”vrum-ul” ăsta e mai mult în capul meu, că sărăcuța asta nu toarce nimic. Aș fi vrut eu un motor, dar lasă că mai aștept.
Gata! Am ajuns la întâlnire. Descalec, îmi pliez trotineaua și intru în cafeneaua în care trebuia să mă întâlnesc cu… Iulia? What the F word? De ce cu Iulia?
Nu, Iulia nu e persoana cu care aveam întâlnirea de business, dar e Iulia aia cu care de-abia m-am contrat aseară la un bar, cu prietenii.
Iulia mă vede, se oprește cu paharul de Latte în mână, mă scanează din cap până în picioare și invers, și pufnește într-un râs isteric, împroșcându-mă cu niscaiva Latte și atrăgând atenția tuturor ceor din cafenea.
Mă uit la ea, la ceilalți, la muștele care se opriseră din zbor și asistau și ele, la Latte-ul de pe paltonul meu frumos, la gleznele mele degerate de friguț-ul goanei cu trotineta și… la barista. Well, la barista nu știu de ce m-am uitat. Și ea s-a uitat la mine. Ironic.
Urmează momentul de glorie al Iuliei, când în gura mare imi aruncă, nu nu latte-ul (Slavă Domnului!), un:
– Băăăi… Pinocchio! Cine te-a îmbrăcat, mă?
După care pleacă și mă lasă așa, cu sufletul și gleznuțele rănite, cu o doamnă cu care aveam întâlnirea de business și care avea ochii ieșiți din cap ca melcul din Sponge Bob, cu o lume care mustăcea pe la colțuri sau chiar arătând cu degetul spre mine. Tristuț, dureros, awkward – cum ar zice francezul.
Aici aș fi putut fi eu cu Iulia, dar m-a mâncat să mă îmbrac ca Pinocchio (dacă așa a zis ea…)
Așa, că-ți las un sfat aici: dacă îți place să te imbraci, dar nu știi cu ce-ți stă cel mai bine, nu te mai lua după unii și după alții, după ce vezi prin fotografii cu manechini și manechine, îmbracă-te cât mai simplu, dar cu haine care sunt în tendințe.
Iar ca să nu dai greș și să pari că ai ieșit dintr-un second-hand, intră rapid pe ANSWEAR și alege ceva cu gust și cu cap. Și de data asta poate nu o mai arzi din glezna fină, că numai fotbaliștii o mai au (ai prins-o?).
Articol centrat din glezna-mi tristă pentru SuperBlog 2019
1 thought on “Hai, că v-am făcut din gleznă, ce să mai…”