Eram intr-una dintre zile prin parcul din orașul natal, ma plimbam agale pe alei și încercam să-mi aduc aminte de parcul care era în urmă cu mulți-mulți ani, parcă prea mulți. Așa bătrân sunt? Sun pe naiba, nu am decât 39 de ani la data când scriu aceste rânduri. Well, 40 în Decembrie, dar nu mai spune la nimeni, ok?
Amintirile sunt puternice, mai ales că am copilărit prin parcul respectiv (Bragadiru), m-am jucat, am făcut sport, m-am dat cu bicicleta, am iubit, m-am distrat și am avut grijă ca și fii-mea să cunoască natura și liniștea de aici, mai târziu.
Chiar în pacul nostru este și un teren de fotbal, un teren ce-l numeam Maracana, ca un fel de ironie, mai ales că nu avea mai mult de 50 de locuri în micuța tribună. Acolo am jucat fotbal profesionist, ca să zic așa, pentru prima dată. Era echipa fabricii de bere Fulgerul Bragadiru, era în divizia Q sau Ț, dar cine mai știe? Cert era că era în liga în care erau mai toate făbricuțele și uzinele ce mai rămăseseră dupa 1990, pentru că eu am jucat între 1992-1994. Mai târziu, nu știu câte echipe mai rămăseseră dintre cele cu care am jucat eu.
Am avut ocazia să joc într-o perioadă tare dubioasă. Na, eram echipa unei fabrici de bere, deci buget… bere, ce altceva? Nu, că nu jucam pentru ca mai apoi să tragem vreo dușcă după antrenament. Niciodată nu s-a pus problema ca la copii, cadeți să fie rost de bere. Ne rupeau juniorii și adulții, dacă ne prindeau.
Dubioșenia asta de timp de dup 1990, ne-a cam prins ”desculți” ca să zic așa. Nimeni nu prea avea ce să cumpere, cu ce să cumpere și nimănui nu-i păsa că eu nu aveam nici măcar niște pantofi sport decenți. Am jucat în teniși și ”adidași” din vinilin care după două meciuri erau zdrențe. Jucam cu încălțări împrumutate, cu două numere mai mari și incomode.
Nu ca acum, intri frumos pe net, cauți ghete fotbal online și PAC! deja poți spune că le-ai pus în coș și sunt în drum spre tine, că doar ai meci în week-end și nu mai poți juca cu una dintre celelalte 10 perechi de ghete pe care le ai deja. Vremurile s-au schimbat. In bine, desigur.
Iti imaginezi cum naiba jucam eu și ceilalți colegi ai mei, cu niște încălțări total nepotrivite, pe gazon? Cum alunecam și cum încercam să ne ținem stabilitatea pe terenurile cu gazon frumos? Noroc că la județeană nu prea era cu gazon, adică era, dar câteva fire, ici-colo și ceva dâmburi ori nisip, nu se pot numi gazon. Insă am jucat, și am amintiri extrem de plăcute de atunci.
Competiție, spirit de echipă, motivație, sport făcut cu pasiune și respect, clasamente citite prin tot felul de gazete sau la avizier, calcule făcute cu colegii, cel mai bun om de pe teren, cel mai slab, accidentări (din fericire, ușoare), trucuri, driblinguri și goluri spectaculoase.
A fost frumos! Chiar a fost, chiar dacă doar pentru doi ani, pentru că apoi a trebuit să merg la liceu și să aleg… școala.
Mai rămân un pic prin parc să mă mai plimb, tu, dacă ai nevoie de ghete de fotbal, știi unde găsești, ai și un link mai sus.