Nu știu dacă ai văzut vreodata sau măcar ai auzit de filmul Blade Runner din 1982. Acolo, într-o lume ce încearcă să prevadă, să povestească ce va fi în anul 2049, acțiune cu niște androizi umani, prea umani, un story încâlcit… in fine, un film extraordinar care m-a prins în trecut, acum mulți ani.
Dar, ce vreau eu să spun de fapt, au fost niște imagini care au creat un precedent tare interesant. M-a impresionat faptul că în lumea aia ciudată existau extrem de multe reclame luminoase. Mai mult, erau și holograme, care fie erau niște reclame, fie chiar niște transmisii live. Blocurile acelea înalte, cu uriașe afișajei verticale și imagini din altă lume, m-au marcat pentru mult timp, ridicând în capul meu o ștacheta a filmelor SF, ce cu greu mai putea fi trecută.
Practic, dacă ai văzut Blade Runner, numai Matrix, 20 de ani mai târziu, te-ar mai fi șocat. Așa stătea treaba. Mai ales că pentru noi cei crescuți în comunism, maximul de reclamă stradală luminoasă erau fie magazinele pe care scria PÎINE, ALIMENTARA sau MOTO-VELO-SPORT. Și asta dacă, aveau becuri respectivele denumiri, iar dacă aveau, curent era? Ințelegi unde bat?
Am crescut odată cu dezvoltarea publicității în România de după Revoluție. Am fost mereu cu ochii prin ziare și pe print-ul outdoor. Nu știu de ce, mă atrăgea, iar când am început să ne dezvoltăm și pe partea asta de reclame luminoase, niște beculețe mi s-au aprins. Cam ca-n Blade Runner. Bine, nu așa multe, că acolo erau mai mult neoane. 🙂
Și apropo de neoane, de tuburile fluorescente, mi-aduc aminte de acele neoane care erau până nu demult, cele îndoite și întortocheate care fie simbolizau ceva, fie erau litere, cuvinte etc. Aveau farmecul lor.
Mie îmi mi plac ”luminuțele”, astea mici, dar cui nu-i plac? Mai ales când sunt tot felul de evenimente prin București, cu proiecții laser pe clădiri. Dar până să ajungem la lasere și proiecții, mă bucur nespus de mult de ”era” asta a LED-urilor, a panourilor LED și a ecranelor LED. N-am văzut-o venind. Nu așa masiv.
Mi se pare o revoluție tare interesantă, dincolo de cât de mișto se poate lucra în publicitate cu ele. Sunt extrem de luminoase, consumă foarte puțin curent, sunt accesibile ca preț, ușor de adus în aproape orice formă, culori mai multe ca niciodată și combinații de senzații, de rămâi mut și rezistente la intemperii.
Imi place mult să merg prin București la ceas de seară. Merg și ziua, destul de des, pe jos, tocmai pentru a-l redescoperi, să merg în zone în care nu am mai fost. Dar seara, Bucureștiul are ceva magic. Cam cum era vestitul ceas Coca-Cola de la Unirii, îl mai știi? Ăla care arăta ora și câte grade erau afară. Unul dintre primele reclame bune de după 1990.Era MAGIC, era singular și mereu ți-era util când treceai pe acolo. Bine, mai era și European Drinks, dar cine o băga în seamă?
Acum, Bucureștiul cu reclamele luminoase, îmi place că nu exagerează, adică nu-mi doresc să nu mai văd clădirile din cauza reclamelor luminoase imense. Ok, accept locuri gen Time Square din New York și altele asemenea din marile orașe ale lumii, au farmec aparte. Ce să mai zici de Las Vegas, în cazul ăsta? Cocorul, de exemplu, cu panourile acelea puse în trepte, sunt de bun simț și drăguțe.
SImt că vor fi multe pâini de mâncat în zona asta a firmelor luminoase și alte semnalizări de genul. Fie stradal (vezi – și nu ai cum să nu le vezi – farmacii, magazine auto, sex-shopuri, cluburi de noapte, amanet etc.), fie mici panouri LED care îți semnalizează discret prin mall-uri, tot felul de promoții și mesaje pe care le prinzi cu coada ochiului.
Articol scris la lumina unui bec cu LED, pentru SuperBlog 2019.
Foarte interesant articolul! Multumesc pentru link.
Mi-a placut articolul. Big like!