Am o viață cât nouă și v-o dăruiesc vouă

Mângâie-mă!
Dar numai atunci când vreau eu, când te las, pentru că personalitatea mea e dusă la extrem, vrem, nu vrem. Nu sunt ca celelalte pisici așa cum nici celelalte pisici nu sunt ca mine. Suntem la fel, dar diferite. Fericite.

Nu știu cum vine asta, am numai doi ani, mai am timp să aflu, însă așa miau spus mama. Și tata. Oriunde o fi el acum. Mare fante! Dar, dacă ele-s toante?!

Nicio viață dintre cele nouă care le avem – pe care, da – ce ziceam? Da, nicio viață dintre astea nu seamănă una cu alta, pentru că la fiecare restart pe care-l avem, totul se schimbă, deși, cumva, privit din afară, totul pare că-i la fel. Tras ca prin inel. Bălănel.
Și Miaunel.

Nu, nu, nicio viață nu-i identică cu alta. Miau spus mie, însămi, ei… mie – ai înțeles unde bat? Stai, așa să scuip un ghemo… PTIU!  toc.
Bondoc.

Da, chiar miau spus că viața o simți altfel când treci prin tot felul de încercări și că atunci când se mai duce o viață pisicească totul devine și mai concentrat, mai profund.
Ca un rotund. Să-l ascund?

Da, se folosește multă emoție și sentiment aici. Așa sunt oamenii, nu-i așa? Noi, părem că nu prea suntem pe craca noastră, dar oamenii sunt bleguți, ușor de subjugat. Intelegi? Mă duc la alergat!

Noi, pisicile, dar mai mult eu… că nu știu cum sunt celelalte și nici nu-mi pasă, sincer. FIțoasă? Nu prea, doar că așa sunt eu. Ca un zeu. De fapt, zeiță.
De viță.

Chiar, nu am scris că mă ceamă… ISIS? Da, da, Isis, sunt zeița magiei, a vieții, a căsătoriei, simbolul armoniei matrimoniale și fidelității femeii față de soț. Dacă nu mă crezi caută pe Wiki.
De 3 lei ridichi.

Da, sunt o tomberoneză – dă-te-n maioneză – și-mi place mult atunci când vorbesc, să rimez. Pur și simplu așa îmi vine natural, de parcă am sindromul Macanache, ăla cu flow-ul. Sau Mandache, ăla cu blogul. Vorba aia pisicească: o viață am!
Pam-pam.

E vorbă d-aia cu înțeles profund, pentru că dincolo de cele câteva cuvinte – eu știu mai multe de la motanii obsceni – ți-am spus că-s din Berceni? Nu ți-am povestit? Ah, mi-am amintit!

Ă, deci, unde rrrămăsesem? Rrrămân blocată, câteodată-ntr-un torrrs, o dau în distorrrs. Da, chiarrr locuiesc in Berrrceni și sunt mândrrră tarrre, așa în generrral. De ce?
Sunt vecina lui Cabrrral!

Nu pot spune că am avut nouă vieți pentru că atunci când Alina m-a luat la ea, pot admite că am pornit de la opt. Și un cartof copt.

Nu, stai, nu te gândi departe, eram bine, doar că așa îmi place să cred, că eu am pornit la drum cu opt. Da, tot opt mai am și acum, sunt bine, nu știu cum, pentru că de felul meu sunt destul de zăpăcită și oricât aș fi de fericită, când îmi pune pliculeț, mânânc cu poftă, par o… nătăfleț?

Așa vorbesc eu mult, că atunci când Alina nu e acasă, fac integrame, mă uit pe net, stau pe masă. Mă documentez mult, citesc, nu-mi place să ascult. Poate părea că noi, pisicile, dormim, ne plictisim, lenevim, insă nu știu cum să mă exprim…
Noi știm!

Intreabă ceva, orice, și o să vezi că noi chiar cunoaștem răspunsul. Problema e la ei, la oameni că nu înțeleg. Sau foarte puțini înțeleg. Well, acolo unde nu se înțelege, compensăm cu dragoste. Dragoste multă. Aproape ca o insultă.

Dar e mult drag acolo. Pe bune. Miau!

Ok, ai putea crede că eu numai asta fac cât timp sunt pe-acasă. Pai, stai așa, să te iau cumva, eu mai fac ceva. Ce? Ce face orice motan sau pisică, sau felină mică.
O piersică.

Să te ajut, lasă piersica, tu știi ce rimează cu garsonieră? Exact! Acolo îmi fac eu nevoile!
Și alea mari, dar și alea mici. La LITIERĂ!

Trecând peste faptul că eu chiar locuiesc într-o garsonieră, viața mea depinde de o… fructieră. Așa-i că sperai să zic litieră? Pai să fac aceași rimă? Bine, eu la fructieră nu fac nimic, recunosc. Tot la litieră se întâmplă. Chestii.
Trestii.

Acolo am așternut din ăla igienic, mișto de tot, miroase frumos, ca un antidot. Antidot pentru oameni, că pe mine nu mă deranjează mon pipi – pardon, my french.
Am făcut-o terci.

Care White, așa îl cheamă pe el, pe așternutul igienic pentru pisici, în engleză, nu în miauneză. Dar, așa mă arde-n lăbuță să-ți povestesc mai multe despre el, încât… Ia, bagă urechea și ochiul aici!
Ca să n-ai purici.

Să fiu sinceră, numele complet e Imperial Care White. Dar nu mă vait.
Eu pot să-l pronunț, dar mai mult îmi place să fac treburi prin el, pentru că am citit eu că este creat în colaborare cu numeroși alți sclavi… ăăă, stăpâni de pisici din România. Mi-a scăpat.
N-am păpat.

Bentonita naturală, așa cum o alint eu pe numele ei real, are o granulație fină și mă ajută ca atunci când încep să sap în litieră, să nu mă rănesc la lăbuțe, să nu fie incomod. Nici la astupat, a se înțelege.
Să nu-l las rece.

Miroase frumos, de mamă-mamă, că știi că dacă mie, sau ei, sau lui, după caz… imi miroase urât, nici naiba nu mai face acolo. Prefer să fac în cadă sau chiuvetă.
O iau ca pe o ștafetă!

De la oameni. Da, da, că unii mai fac și în cadă, când fac duș, dar nu spuneți la nimeni, da? Hop, ș-așa.

Acum, la drept vorbind, tu știi câți litri de Care White folosesc pe lună? Numai 6 litri. Atât.
De ce, mă întrebi? Pentru că acest așternut igienic pentru pisici, testat și recomandat de Federația Națională Felinologică Română este astfel conceput.
Ai priceput?

Acestea miaunind fiind zise, mă apropii la peste o mie cuvinte scrise. Cu diacritice. Ca să nu mă critice. Că dacă nu știai, eu m-am înscris la SuperBlog, să povestesc despre viețile mele de zi cu zi. Un fel de Metavers cu vieți paralele.
Mistere.

Gata, te las, că m-apuc de litieră, însă vreau să știi acum la final, că tomberoneza din mine, lasă și niște poze împrăștiate-n articol, nițel, cât să afli că eu, Isis sunt o… tortoșel.

Da, da, se scrie TortoiseShell, sunt o bercenară ce toată ziua aleargă și pot fi confundată ușor cu o…
PISICĂ NEAGRĂ!

Articol scris pentru Imperial Care si SuperBlog 2022