Nu știu la alții cum e, dar știu cum a fost la mine. De mult timp cochetam cu ideea de improvizație, de exerciții de improvizație. De ce? Pentru că… ”era stand-up”. Da, apărută la noi de ceva ani în care se distinge și spectacolul de impro, improvizație. Capisci?
M-am descurcat de mic cu improvizația, cumva m-a scos din mult nefăcute. Mereu faceam ca discuțiile iscate să aibă un twist, ceva neașteptat tocmai ca să-i pun în dificultate pe cei cu care discutam, să ies eu bine, să merg spre un deznodământ așa cum vreau eu.
Am înțeles un adevăr simplu: nu poți controla totul, dar poți alege cum să reacționezi.
Scenariul era clar de fiecare dată: nu aveam scenariu. 🙂
Inclusiv când eram scos la tablă la școală. Chiar dacă nu știam de 10, din cunoștințe de nota 6 puteam face un 10 lejer, de cele mai multe ori.
Cum am învățat să iau viața-n piept: de la glume spontane la strategii de marketing digital. Stai, cum?
Există oameni care își descoperă vocația prin biblioteci, digitale sau fizice, în timp ce citesc cine-știe-ce filozofie, economie ori something. Eu am descoperit-o într-o sală mică, o săliță cum ar zice un bine cunoscut influencer pe tech, cu o lumină chioară și o oglindă care îți arăta mai multe despre tine decât ai fi vrut, vorbesc de sala de impro.
Și deși atunci părea doar un joc amuzant – un loc unde puteai să spui prostii creative fără să te certe nimeni – aveam să învăț că improvizația e una dintre cele mai serioase școli de viață posibile.
De mic, aveam replica pregătită. Doar că nu știam pentru ce. Incă.
Pe la 10 ani, am descoperit ceva aproape magic, faptul că poți scoate lumea din încurcătură doar spunând: „Da, și…?”
Când mama mă prindea că am ”facut” ceva: „Ai spart cumva bibeloul balerină?” Eu ziceam:
„Da, și… am descoperit că porțelanul nu rezistă la gravitație. Hei, cum ar fi să scriu un studiu despre asta?”
Nu funcționa mereu, dar râdea. Mi-e dor de râsul ăla.
Și da, râsul, am învățat eu atunci, era un scut. Nu chiar ca în filmul Joker, dar înțelegi unde bat.
Mai târziu, am aflat că regula „Da, și…” este cumva fundamentul improvizației teatrale, sau cam așa ceva. Pentru mine a fost, înainte de toate, un mod de a supraviețui social – de a întoarce situațiile în favoarea mea, fără să mă ascund.
Și poate că exact acolo s-a născut omul de vânzări din mine, cu răspunsul mereu pregătit și zâmbetul care poate vinde și o umbrelă de plajă. La munte.
Prima scenă, primul blocaj. Dar, nu renal. 🙂
Când am intrat prima dată la un curs de improvizație adevărat, m-am simțit ca un pescar care crede că merge la o baltă-n sat și ajunge direct în… ocean.
Trainerul a zis: „Bine, acum faceți o scenă despre un dentist care salvează lumea cu un fir de ață.”
Hă?
Am înghețat. Creierul meu a dat eroare 404. S-a restartat și iar a dat 404, deși se tot adunau începuturi de poveste, dar care să fie cea mai bună? Ce scot pe gură?
Toată lumea râdea, gesticula, spunea absurdități cu o naturalețe ce sfida incredibilul, iar eu mă gândeam: „Dar, dacă zic o prostie?”
Și atunci a venit momentul-cheie, unul din acele momente mici care te schimbă: colega mea de atunci, o tipă care părea sigură pe ea, s-a uitat la mine și a spus:
„Spune orice, doar spune.”
Am zis, uitându-mă la ea cu neîncredere:
„Firul ăsta de ață e de fapt o antenă care prinde… idei! Nu bulgarii, ăia cu tv-ul, ci idei! Se conecteaza wireless (deșie e ață, e wireless… ai înțeles aluzia?) si toate ideile ce se succed prin lume, despre cum ar putea fi salvată, ajunge la dentist care se transformă într-un super-dentist, cu super-scule și super-idei… and more.”
S-a râs. Mult. Probabil fiecare înțelesese altceva, dar important e că mă descurcasem și erau oameni mișto.
Atunci mi-am dat seama: nu trebuie să ai ideea perfectă, trebuie doar să ai curajul să deschizi gura și să… improvizezi. Cum o mai făcusem. Dar nu așa organizat, cum ar veni.
De pe scenă la sala de ședințe, dar pe bani
Nici nu cred că a trecut un an și am ajuns să lucrez în vânzări. Na, dragostea și ieșitul în club trec prin stomac. Nevoie de bani, alea-alea. Deci, dacă improvizația e artă, vânzările sunt ceva improvizație, dar cu… target.
Fiecare client era o scenă nouă. Intram fără scenariu, dar cu o misiune clară: să transform tăcerea în dialog și „NU”-ul în „hai să vedem, te rog”.
Și de câte ori cineva mă întreba cum reușesc să mă descurc în situații tensionate, răspunsul era mereu același: „Pentru că am învățat să nu fug de ridicol. L-am îmbrățișat. Il iubesc. Il modelz cum vreau.”
Când un client ridica vocea, eu respiram. Când nu știa ce vrea, eu improvizam. Când o prezentare tehnică părea să plictisească, adăugam o glumă. Hai, două?
Improvizația m-a învățat să citesc oamenii, să mă adaptez rapid și, mai ales, să nu-mi pierd calmul atunci când totul pare să scape de sub control.
Marketingul – improvizație cu algoritm. Alt ritm, dar ritmul meu.
Când am făcut tranziția către marketing digital, am crezut că am lăsat spontaneitatea în urmă, că mi se atrofiază cumva.
„Aici totul e despre date, funnel-uri, KPI-uri, what the…”, mi-am zis.
Dar, surpriză: algoritmul e doar un alt partener de scenă. Uneori reacționează la tine, alteori te ignoră complet. Laser, frate!
Și la fel ca pe scenă, trebuie să improvizezi constant:
Când publicul (audiența) nu reacționează, schimbi tonul.
Când o campanie nu prinde, o întorci în glumă.
Când AI-ul îți generează texte fade, dubioase, le adaugi tu sare, piper și o doză de uman.
Pentru că în era digitală, am realizat că inteligența artificială e partenerul tău de scenă, nu înlocuitorul tău. Este o unealtă ce te poate completa și te ajută să iei decizii mai rapide.
AI-ul îți dă cadrul. Dar emoția, umorul, intuiția — acelea rămân 100% umane.
Curajul de a-ți face vocea auzită, până în fundul sălii
Am avut momente în care am fost pus în fața publicului, la anumite conferințe, ședințe, să vorbesc despre marketing, vânzări sau antreprenoriat. Și, de fiecare dată, am simțit acel nod în gât – același ca la prima scenă de improvizație.
Dar am știut ce am de făcut: să respir, să zâmbesc, și să încep cu ceva real. Cu o poveste.
Și de fiecare dată, când am vorbit sincer, chiar și când am făcut haz de necaz, publicul a răspuns. Pentru că oamenii nu reacționează la perfecțiune, ci la autenticitate, când mai faci și mici greșeli, când arăți că ești om.
Așa am învățat că a fi curajos nu înseamnă să nu-ți fie frică. Înseamnă să vorbești în ciuda fricii. Cu capul sus și zâmbetul pe buze.
Lecția improvizației, dar și a vieții de zi cu zi
Improvizația m-a învățat trei lucruri esențiale:
a) Curajul vine după ce vorbești, nu înainte.
Aștepți să ai încredere? Nu o să vină niciodată. Deschide gura, și o să apară.
b) Eșecul e doar o replică nereușită.
O poți rescrie imediat. Nimeni nu te dă afară din scenă pentru o gafă.
c) Colaborarea e cheia.
Cea mai bună improvizație se face în echipă. Așa e și în afaceri.
Aceste trei principii m-au ghidat de la primele mele prezentări până la campaniile mai mari din marketingul digital.
AI-ul și improvizația – parteneri neașteptați? In 2025?
La un moment dat, am început să integrez AI în munca mea: generare de idei, testare de headline-uri, analiză de campanii.
Și mi-am dat seama de ceva ironic: AI-ul improvizează mai bine decât mulți oameni, dar fără emoție. DA! Cam greu cu emoția, dar un pui de emoție tot este acolo.
Îți dă 10 variante de text, dar niciuna nu are acea inflexiune de voce care face publicul să râdă, să se oprească, să zică „wow, ăsta m-a atins”.
De aceea, cred că viitorul nu e despre AI sau oameni. Vrem, nu vrem, evoluăm împreună și este despre AI și oameni.
Exact cum pe scenă ai nevoie de colegul tău ca să duci scena mai departe, în business ai nevoie de AI ca să accelerezi ideile, dar și de oameni ca să le dea sens, să adauge emoție, uman.
Tinerii și scena lumii reale, premisele succesului, dar cu perseverență și răbdare
Când văd adolescenți care vin la evenimente de tipul „Rise & Speak”, îmi vine să le zic:
„Băi, dacă aveam eu o scenă din asta la 16 ani, azi eram probabil CEO-ul improvizației mondiale! Glumesc, desigur. Dar îți poate da niște aripi…”
Dar gluma ascunde un adevăr serios: curajul de a vorbi în public e o super-putere.
Și într-o lume dominată de AI, algoritmi și conținut standardizat, tinerii care știu să comunice clar, să inspire, să-și asume ideile, aceia sunt posibili lideri de mâine.
Gândirea antreprenorială: nu mai e vorba doar de „a-ți face o firmă”, ci de a gândi ca un creator. De a vedea oportunități acolo unde alții văd obstacole.
Și cel mai important, de a avea curajul să improvizezi atunci când planul A eșuează. Și muuulte pot eșua. Oriunde.
Rolul mentorilor – sau cum am învățat să ascult și să folosesc asta în avantajul meu
În drumul meu, am avut câțiva mentori care nu m-au învățat „cum să fac”, ci „cum să gândesc”. Unul dintre ei mi-a spus:
„Mandache, regula numărul unu în vânzări și marketing e simplă: ascultă mai mult decât vorbești. Oamenii îți spun tot ce trebuie să știi, dacă ai răbdare să asculți. Nu să auzi, ci să asculți. Concetrează-te.”
Și mi-am dat seama că și asta e tot o formă de improvizație. Un bun improvizator nu vorbește doar, ci ascultă atent ce zice partenerul, ca să continue firesc.
Un bun antreprenor face la fel — ascultă piața, oamenii, clienții.
Gândește-te numai la ceea ce face agentul imobiliar Șerban Trâmbițașu. Daca nu ai auzit de el caută-l pe toate platformele de social-media, să vezi puterea improvizației într-o prezentare video, dar bazată pe FOARTE multă experiență și ani de muncă.
De ce cred că improvizația ar trebui predată în școli?
Dacă aș putea schimba ceva în sistemul de educație, aș introduce o oră de improvizație pe săptămână. Nu ca să formăm actori, ci oameni care știu: să gândească repede, să colaboreze ușor, să gestioneze presiunea și să râdă de propriile greșeli.
Pentru că lumea de azi, mai ales cu AI-ul în ecuație, se cere exact asta: adaptabilitate și umanitate.
Un fel de concluzie – improvizația e viața însăși
Privind înapoi, îmi dau seama că improvizația mi-a dat mai mult decât o abilitate, mi-a dat o filozofie: „Nu controla totul. Fii pregătit pentru orice, cu un strop de twist, când situația o cere.”
În vânzări, m-a ajutat să citesc emoțiile.
În marketing, să transform ideile în campanii.
În viață, să mă ridic de fiecare dată când scena părea că s-a dărâmat cu mine cu tot.
Și dacă ar fi să las un mesaj tinerilor care urcă azi pe scena „Rise & Speak”, ar fi acesta:
„Nu încerca să fii perfect. Fii prezent. Ascultă. Răspunde. Râzi.
Pentru că improvizația, la fel ca viața, nu are repetiție generală.”
Astăzi, când văd cât de repede se schimbă lumea, realizez că improvizația nu e doar o formă de artă, de exercițiu pentru minte și corp. Poate fi skill de supraviețuire digitală și-n viața de zi cu zi.
Boos, să-ți spun ceva: AI-ul poate scrie texte, poate analiza comportamente, poate genera idei, dar nu poate improviza cu suflet. Noi adăugăm uman în HUMAN.
Asta e treaba noastră.
A celor care știu să transforme un „nu știu” într-un „hai să vedem”.
A celor care, pe scenă sau în birou, nu se tem să spună primul cuvânt, chiar dacă nu știu cum se termină propoziția.
Pentru că, până la urmă, viața e o scenă de improvizație continuă iar cei care știu să improvizeze, știu să trăiască mai frumos.
În caz că nu ai auzit de Tribul Antreprenorilor, acesta este o comunitate activă de învățare și sprijin pentru toți cei care planifică să construiască afaceri solide, dar și caractere puternice. Prin inițiative dedicate adolescenților, cum ar fi concursul de public speaking pentru adolescenți Rise & Speak (cum am zis mai sus), Tribul oferă acces tinerilor la:
- antreprenori autentici din diverse domenii;
- contexte reale de expunere și practică (public speaking, pitching, mentorat);
- o comunitate unde pot învăța să își exprime ideile, să își asume eșecul și să înțeleagă cum funcționează lumea reală a businessului.
‘‘Rise & Speak’’ este un eveniment unic de public speaking pentru adolescenți cu vârste între 15 și 18 ani. Nu este doar un concurs, ci o scenă reală, cu emoții reale, oameni reali și impact real. Prima ediție are loc pe 16 noiembrie 2025, la Ibis Styles Bucharest City Center.
Articol scris pentru Trbul Antreprenorilor si SuperBlog 2025
Foto credit: Tribul Antreprenorilor, AI