Porumbelu' Voiajor

Cum să-ți construiești amintiri ce țin o viață – Tabăra de Vară

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Știi sentimentul ăla de gol în stomac? Da, ăla de te face să simți stoluri de FLUTURAȘI grăbiți, energici, plini de entuziasm? Piele de găină? Asemenea. Ei, ia imaginează-ți cum e să simți pe lângă toate astea, părul care ți se ridică oleacă pe ceafă. Dar nu de frică, ci de EMOȚIE din aia SINCERĂ, de copil care e pe cale să descopere încă o picătură de FERICIRE la început de drum în viață.

Ok, închid ochii și mă las teleportat printre amintiri direct în PRIMA MEA VACANȚĂ, o vacanță în România, care a contat cu adevărat, căci… despre asta vreau să amintesc. Prima vacanță fără părinți, prima oară când o ardeam PIONIEREȘTE la munte. Da, treceam în clasa a III-a și urma să am parte de o tabără de nu mai puțin de… 12 ZILE! Haștag #sărakilor , cum ar veni. Anul? Să fi fost 1988, dar cine mai mai ține minte?

Nu au rămas amintire nici selfie-uri, nici nume scrijelite pe vreun copac, nici check-in-uri de mare angajament, nici măcar oracole pe caiet studențesc. Doar AMINTIREA pură, senzația, experiențele și inocența acțiunilor. Nu a mai rămas nici gazda noastră, Cabana Cristianul Mare, un pic mai sus de Poiana Brașov, pe Postăvaru. Dar asta este o altă poveste, mai tristă.

N-o să uit niciodată PRIMUL DANS cu o fată, un dans stângaci cu mâinile pe șoldurile ei, care se unduiau mai ceva ca valurile mării. Altfel, poate că m-aș fi pus în cap impresionând printr-un breakdance de calitate, dar, na, cum naiba era să dansezi așa când era în difuzoare numai Modern Talking, CC Catch, Marius Țeicu și Angela Similea? 🙂 Parcă mă și vedeam învârtindu-mă în cap, pe terasa aia, de la Cabana Cristianu Mare, seara sub cerul liber, cu fetele roind în juru-mi. Vise, taică.

Bun, deci nu au fost scheme de breakdance, dar au fost șoldurile fetii al cărui nume îmi scapă. Bine, recunosc, că au fost mai multe ȘOLDURI, dar cine mai număra? Haștag #modest. O fi fost Simona sau Cristina? Roxana sau Alina? Mintea-mi joacă feste după niște ani destul de mulți, dar vorba cântecului… HIPS DON’ T LIE, iar amintirile rămân, mă chinuiesc, mă răscolesc, alea-alea.

Multe seri de DISCOTECĂ improvizată afară, dar cu difuzoare și muzică dată destul de tare pentru acele vremuri, zic. Trag nădejde că am adormit tare FRUMOS în nopțile de acolo, dincolo de FIORII dați de pădurea din apropiere și de glumele cu URȘI care vin să bată pe la geam (na, au fost cu noi și niște adulți puși pe ”ursării” din astea).

Când oare o să mai pot simți bucuria aia care începea de cum se afișa la avizierul școlii oferta de TABERE de VARĂ? Apoi, tăgeai tare ca să meriți banii ăia plătiți de părinți pentru amintirile ce te vor ține O VIAȚĂ, apoi duceai banii la învățătoare și cu vocea tremurândă și gâtuită de emoție îî spunei că mergi și tu, aruncând o privire pe listă să vezi dacă s-a înscris și Ramona, cea din banca a doua de la geam. E, și dacă nu era să fie ea, poate că mergea Roxana sau Alina. 🙂

EMOȚIA pregătirii rucsacului, cu pachețel, cu haine de zi, de noapte, cu periuța de dinți, apă pe drum, o agendă pe care să scrii impresii din vacanță, un fel de JURNAL de călătorie că doar ești pasionat de geografie, nesomnul din noaptea de dinaintea plecării și trezitul de dimineață mai VIOI ca niciodată. Senzații pentru o viață. Sau mai multe.

Ce MIȘTO e să ajungi în fața școlii și să-i vezi pe toți colegii și colegele îmbrăcați de vacanță și nu cu sacouri, sarafane și matricole! Să o vezi și pe ”tovarășa” învățătoare îmbrăcată sport, cu RUCSAC, și nu cu catalog și elegantă. Toata lumea cu zâmbetul pe buze, dar mai ales eu pentru că mergea și Ramona. A, dar și Roxana, și Alina, și Nicoleta, și Simona, și…

Bine de tot! Asa da viață! Probabil că aș fi urlat de FERICIRE ca băieții de la Șatra Benz, dacă aș fi avut un pic de viziune peste timp. Așa, cel mult aș fi putut trage o țâpuritură ca Frații Petreuș sau a la Liviu Vasilică. Na, făceam BINGING cu Tezaur Folcloric, nu ratam niciun sezon. J

Mamă, cum mai intra mâncarea din tabără cu toate fetele alea pe lângă mine… Nu știu de ce dar îmi făceau o poftă de mâncare, FANTASTICĂ. Da, fetele, nu faptul că eram la aer curat și nu-mi stăteau picioarele cât era ziua de lungă.

O, da, FURIȘATUL în camera fetelor pe înserat, a fost de mare angajament. Aveam gașca noastră de vreo patru ”băjeți de băjeți”, un fel de stalkeri care tare mult ar fi vrut să ajungă în CAMERA fetelor. Probabil că știau organizatorii de ce suntem în stare, altfel nu înțeleg de ce ne-au pus într-o vilă separat de clădirea în care erau… căprioarele.

Plecați cu vânat în cătare, ajunși pe sub paturile FETELOR, ieșit cu un mic scandal, dar cu amintiri de neuitat pentru toată viața, deși… niște maiouri și pijamale era tot ce văzusem. Ne mulțumeam cu puțin, un altfel de MINIMALSIM la 9 ani, tată. 🙂

Poate că nu ți-am povestit de AVENTURA din pădure, când am hoinărit un pic mai mult, vreo trei tovarăși și vreo două ”tovarășe”/colege, descoperind niște INSCRIPȚII ciudate pe un copac, la rădăcina căruia eram siguri că se afla ceva sau cineva, îngropat. Da, ne uitasem prea mult la Sergiu Nicolaescu și o ardeam ca CIREȘARII. Haștag #StrangerThings, gen.

”Ofcors” că am săpat DEGEABA, nu am dat de nimic, dar scuza extrem de bună a fost că ne-au strigat pentru că era ora de masă și am lăsat-o în aer. Sau în pădure. Sau în mintea noastră crudă.

FOC de TABĂRĂ? Cântece la chitară, îmbrățișări ascunse-n semi-întuneric, răcoarea muntelui și ocheade aruncate pe furiș. Nice vibe!

Mi-am câștigat, cumva, Dreptul la VACANȚĂ, iar acum, și în 2019, CHRISTIAN TOUR susține Dreptul la Vacanță pentru a construi amintiri ce țin o viață, orice vacanță cu Christian Tour ți-ai alege.

Articol scris pentru SuperBlog și ChristianTour

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *