Imi aduc aminte cu placere si acum de startul pe care l-am avut cand eram mic si mergeam la munte in tabere sau in vacante la rude. Taberele au fost intodeauna la munte iar rudele erau la… munte. 🙂 Mai exact, am fost pe rand in anii de generala la Tabara Caprioara (langa Moroieni), la foat cabana Cristianul Mare din Postavaru, la fosta cabana Diham din Bucegi. Mai tarziu un pic am dat o tura pe la Poiana Izvoarelor, Babele, Caraiman, Zanoaga, Negoiu, iar Cristianu Mare, Scropoasa iucas, Muntele Rosu si cate or mai fi fost ca nu-mi mai aduc aminte acum.
Am facut, un pic, parte si dintr-o ”echipa de soc” de viitori ghizi montani cu care am cunoscut, cred, o ultima senzatie a vietii de munte. Nu, ca nu au fost din alea grele, naspa. Era ”frumosul ala” de a merge multi pe munte, de a canta, de a dormi la gramada, de a suferi de frig impreuna, de a rade mult si de lacrima la povesti triste si pline un eroism pe care numai un iubitor al muntelui le poate simti.
Mi-aduc aminte cand aveam vreo 19 ani si am plecat singur intr-o tura pe munte sa fac cunostinta cu vestitii Jepi Mari si Jepi Mici ai Bucegiului. Tura ce a inclus si o vizita scurta la Babe si Crucea Eroilor. O altfel de aventura cu care nu eram obisnuit, o tura in care am legat prietenii cu necunoscuti si am mers alaturi de unul si de altul si-am impartit o cicolata energizanta. 🙂
Imi este dor sa mai merg pe munte asa cum o faceam demult, parca prea demult. Viata te ia si te duce pe tot felul de carari, alambicate. Cu greu mai gasesti calea sa te intorci la ”ale tale” macar o data pe an. Acum am altele in plan. Include si bicicleta de munte. Mult mai rapid, mai intens si cu adrenalina din plin. Nu e la fel, nici nu are cum sa fie pentru ca e altceva. Am mai avut o experienta la munte #cubicla MTB prin 1996, Cu prima mea bicicleta de munte care nu era chiar asa ”de munte” dar atat era nivelul atunci. 🙂
Sa ne intoarcem putin pe munte, zic. N-ar strica ceva miscare si aer curat!