Despre democrație și altele – ROMÂNIA

Mă aflu în fața unei coli albe de hârtie. Trebuie să povestesc ceva despre democrație. Da, democrația din România. Bine, m-ai prins… nu sunt în fața unei coli albe de hârtie, ci în fața unei coli virtuale, o pseudo-coală, dacă pot să-i spun așa. Cam cum este și democrația din România. E reală, e acolo, dar nu prea.

Desigur, poți spune multe despre ce se întâmplă la noi, nu-mi place politica și nu vreau să vorbesc despre asta, deși un referendum bate la ușă. Am zis în urmă cu 19 ani că nu se va schimba mai nimic în următorii 20 de ani în peisajul politic, cu noi, cu oamenii, cu felul în care se mișcă lucrurile, deși putem chiar să facem petiții online, doar-doar s-o schimba ceva.

Au trecut 19 ani, ce se va schimba atât de tare în următorul an? Cu siguranță se va schimba, dar cu o mișcare atât de lentă și de stupidă ca și în precedenții 19 ani.

Da, nu sunt cel mai optimist când vine vorba despre cât de bine vor evolua lucrurile în România, dar dacă am accelera un pic lucrurile ar fi tare bine. Măcar un pic, într-un ritm în care să mai sperăm că-i vom prinde din urmă pe cei din UE în următorii 50 de ani, nu în 150.

Știi ce nu suport? Comparațiile cu Franța, Germania, Spania, Italia. Marile puteri ale Europei. Nu, nu e corect să ne comparăm cu ei când noi suntem în situația de a ne compara cu Bulgaria și Ungaria. Ok, avem țară mare, e greu de gestionat, dar așa avem un lasă-mă să te las, încât încep să cred că fie ne este scris genetic, fie ne-au dat peste cap comuniștii.

Istoria cred că ne va contrazice, dar istoria aia pe bune, nu înfloriturile făcute de comuniști. Cred că dintotdeauna am fost așa, pe slow-motion, cumva, iar din când în când, s-a mai găsit cineva care să ne mai pună la treabă și să iasă lucruri fenomenale într-un timp record. Da, suntem buni să facem treburile care ni se cer, dar doar dacă avem conducătorii potriviți și care să conducă astfel încât lumea să-i urmeze și să poată avea un cuvânt care să fie ascultat.

Nu vreau să vorbesc despre ce a fost, nu știu ce va fi, dar bine nu e, deși am tot avut raze din astea de speranță, s-au dus rând pe rând. Da, să nu ne pierdem încrederea, să sperăm, să sperăm că ăștia mai bătrâni din politică, greii, se duc și vor veni tineri care să… bullshit.

Am am mai auzit asta, am mai văzut episoade cu ”tineri” din ăștia, dar ”bătrâni” în suflet, din ăia nașpa, cu imagine ce pare ok, dar găunoși. Știu că avem oameni potriviți, probabil că i-am putea avea acolo sus, dacă ar fi lăsați. Mi se pare o caracatiță atât de mare, complexă și greu de ținut sub control, încât, exact cum ziceam, mi-e teamă că ne vom mișca la fel de lent și după alegerile prezidențiale.

Totuși, cu bune și cu rele suntem într-un trend crescător. Avem acces la informație, putem să ne exprimăm părerile în fel și chip, oricine poate să ajungă oriunde dacă își dorește și are puțin noroc, avem internet rapid, avem o oarecare libertate. Dracul nu e chiar atât de negru, dar poate că îmi doresc ca treburile să meargă un pic mai repede, nu din inerție.

Simt că trăiesc într-o țară democratică, oricât am zice că nu e ”ca afară”. Sincer, la cât de multe văd și se întâmplă prin UE, nu-mi doresc o țară EXACT ca afară. Vreau o Românie care să ia ce e bun acolo, să adaptăm la ce suntem noi, să modelăm și să facem ceea ce este corect.

Eu zic că nu trebuie să mai visăm la lucruri, ci să facem lucrurile cât mai corect. Bine, mi-e greu să zic asta având în vedere că am avut de-a face cu tot felul de instituții, firme și agenții în ultimii doi ani, pentru a avea o casă. Una construită. Am vrut să fac totul corect. Dar când vrei să faci totul corect nu iese cum ar trebui. Adică iese, dar durează. FOARTE MULT. PREA MULT. EXTRAORDINAR DE MULT. Nu vreau să intru în detalii, dar prea mulți oameni care nu știu unii de alții, care nu știu ce au trecut în fișa postului și care… ”lasă că merge și așa”.

De-aia e greu să speri. Mai ales când faci 4-5 ore cu mașina de la București la Brașov și nu se mișcă nimic în direcția asta. Greu cu speranța asta, nu? De-aia mulți nu au mai suportat și au plecat. Culmea e că destul de mulți chiar reușesc să rămână acolo. De fapt, nu e o culme, e dorința de a fi mai bine decât în țară, să nu mai spere la mai bine ci să trăiască mai bine pentru că viața este extrem de scurtă atât pentru noi, cât și pentru copiii noștri.

Nu mai e timp de construit încet și sigur pentru că am tot făcut asta de 30 de ani și am văzut melci are au ajuns în China, deja, în perioada asta, în timp ce noi nu înaintăm nici spre Europa aia pe care o tot ridicăm în slăvi atâta. Probabil că suntem prea estici.

Ai dat vreodată zoom out pe Google Maps și să vezi Europa? O să vezi o grămadă de autostrăzi, o Europă verde (culoare pentru autostrăzi deschise) frumoasă, în care totul se mișcă normal, corect, cinstit. Iar partea aia mai estică, din care facem noi parte, e mai… știi ce? Te las pe tine să vezi.

Acolo suntem. Departe.

Articol scris pentru SuperBlog 2019

foto credit: unspalsh, democracy mania