Am primit un fel de leapșă de la BCR și Blogal Initiative (furnizor 2.0 de mare angajament in social-media) pe care, parcă fără să vreau, mi-o asum și o iau în serios (fără ”pe ouate” sau ”pe cățărate”, că altfel nu scriam despre): Ce am făcut cu primii mei bani economisiți? Ei bine, în copilăria-mi…
Viitorul Vehiculelor Electrice începe azi. Eu vreau o Bicicletă Electrică, am zis!
Pedalez de când mă știu… Pedalez de când mă știu, am o biclă, un MTB, cu care mă mai dau prin diverse locuri din afara Bucureștiului (fotografia de început este de la Giurgiu). Locuind în Bragadiru, Ilfov, la nici 2 km de granița cu Bucureștiului mi-e ușor s-o iau la pedală spre zone mai puțin…
Cum a fost în concediu la Mamaia, powered by Hotel Aurora, cum s-ar zice
Având în vedere că ”avem bani de ne enervează”, cum ar zice poetul, ne-am propus ca anul ăsta sa nu mai mergem pe la greci sau bulgari, ci să o ardem loco, aci la marea noastră. Da, da, știu, prețuri mari la cazări vs. ce oferă comunitatea și stațiunea, dar noi nu suntem vamaioți, noi…
Demonii societatii moderne
Esti curios asupra efectelor negative pe care societatea moderna le are asupra ta? Ai vrea sa afli cum te poti adapta pentru a avea un lifestyle benefic, intr-un timp cat mai scurt? Schimbarea stilului de viata este un proces de durata, care de cele mai multe ori, este influentat atat de mediul inconjurator, cat si…
Cum a fost cu bicicleta în Delta Văcărești? Mișto! RECOMAND!
Când mi-am propus să ies #cubicla zilele trecute, am crezut că voi rămâne printr-un parc din București. Cum i-am dat pedală pe seară, am zis să merg spre Parcul Carol. Am ajuns și am numărat câteva rațe pe lac, am rememorat niște amintiri de pe podul ăla din parc, cel mare, pe care am făcut…
Am dat un pic de Trap în Clipul de Prezentare pentru magazinul de traduceri online e-trad.ro
Și dacă tot am participat la concursul organizat de ei, cu un premiu GIGANT, record pentru mine (pentru o singură campanie), 1000 de euro, am zis să-i câștig. Numai că am lăsat totul pentru ultima zi, cea a deadline-ului. Așa mă activez eu, se pare. Ce a ieșit? Clipul de mai jos, tras dintr-a patra…
CONCERT SMILEY pe Arenele Romane? Cum să nu! Am fost!
După concertul de anul trecut am zis să repetăm experiența pentru că ne-a plăcut. A fost un altfel de concert, dar tot Smiley, deci mulți copii, mai mulți decât anul trecut, full, s- stat și pe scări și greu de dansat. Cozi interminabile la cupoanele alea ce-ți facilitau ”accesul” la apă, bere, floricele și altele….
SAFEN – Cum ar fi sa porti doua tricouri in acelasi timp?
Se spune ca vara este anotimpul tricourilor si asta pe buna dreptate. Se mai spune ca exista pe piata o varietate de modele, culori, branduri ca nu stii pe care sa-l alegi. Intr-o astfel de piata, cu o concurenta acerba, si-a facut loc o idee pe cat de complexa pe atat de geniala – Tricourile…
Cum sa amenajezi o casa batraneasca dupa gustul tau
Foarte multi romani au ajuns sa detina, intr-un fel sau altul, o casa la tara. Indiferent de zona in care aceasta se afla, oamenii au incercat sa o amenajeze dupa propria dorinta sporindu-i confortul si realizandu-si un colt perfect de relaxare si de odihna dupa o saptamana de lucru. Plina de amintiri din copilarie frumoase…
Burgărescu – Un loc mișto de mâncat, din București, care duce burgerul la un alt nivel
BURGARESCU, cel mai nou local cu burgeri din Bucuresti anunta seri de karaoke, stand-up si quiz night Ce este BURGARESCU? Burgărescu se vrea un mix între un nume tipic românesc, cu trimitere la perioada interbelică a Bucureştiului şi produse americane de tip fast-food reconvertite in gourmet fine dining. De ce sa alegi BURGARESCU?…








